22 septembrie 2011

Prinsi cu tigari ascunse in componentele masinii

Politistii de frontiera botosaneni au depistat mai multi cetateni care transportau, ascunse in diverse componente ale autoturismelor, 18.740 tigarete, timbrate R. Moldova. Politistii de frontiera au luat masura ridicarii in vederea confiscarii a intregii cantitati de tigari, iar persoanele in cauza au fost amendate contraventional cu 12.000 lei.
  • In data de 20 septembrie 2011, in jurul orelor 17.00, un echipaj format din politisti de frontiera de la Sectorul Politiei de Frontiera Darabani a oprit pentru control, in localitatea Concesti, un autoturism condus de cetateanul roman Andrei C., in varsta de 22 de ani.
    In compartimentul motor al autoturismului se aflau ascunse 1600 tigarete, marca Temp, timbrate R. Moldova, in valoare de 350 lei, iar tanarul a declarat ca a achizitionat tigarile din localitatea Darabani, de la diversi cetateni, si intentiona sa le comercializeze.
    Politistii de frontiera au ridicat in vederea confiscarii intreaga cantitate de tigari, iar Andrei C. a fost amendat cu 1000 lei.
  • In cursul zilei de ieri, politistii de frontiera botosaneni impreuna cu lucratorii vamali au descoperit ascunse in diverse componente ale autoturismelor, mai multe pachete de tigari, care urmau a fi introduse in tara prin sustragerea de la controlul vamal.
    Astfel, in jurul orelor 15.00, in Punctul de Trecere a Frontierei Radauti Prut, s-a prezentat pentru a intra in tara Gheorghita D., cetatean roman, in varsta de 22 ani, la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo, inmatriculat in Romania.
    La controlul de frontiera, in baza analizei de risc, echipa comuna de control formata din lucratori vamali si politisti de frontiera a descoperit ascunsa in toba de esapament a autoturismului cantitatea de 2.000 tigarete, marca „Winston”, care aveau timbru de Republica Moldova.
    Inspectorii vamali au luat masura ridicarii, in vederea confiscarii a tigarilor, in valoare de aproximativ 430 lei, iar persoana in cauza a fost sanctionata contraventional cu amenda de 5.000 lei. De asemenea, autovehiculul a fost indisponibilizat pana la plata amenzii.
  • In aceeasi zi, in jurul orelor 18.00, in Punctul de Trecere a Frontierei Stanca, s-a prezentat pentru a intra in tara Constantin A., cetatean roman, in varsta de 48 ani, la volanul unui autoturism marca Toyota, inmatriculat in Romania.
    La controlul de frontiera, in baza analizei de risc, echipa comuna de control formata din lucratori vamali si politisti de frontiera a descoperit ascunsa in aripile autoturismului si sub haion cantitatea de 15.140 tigarete, marca „Winston” si „LM”, care aveau timbru de Republica Moldova.
    Inspectorii vamali au luat masura ridicarii, in vederea confiscarii a tigarilor, in valoare de aproximativ 3260 lei, iar persoana in cauza a fost sanctionata contraventional cu amenda de 6.000 lei.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana