18 iunie 2012

Doi lucratori ai unei firme de salubrizare din P.T.F. Albita cercetati pentru contrabanda cu tigari


Politistii de frontiera vasluieni au intocmit dosare penale pentru savarsirea infractiunii de contrabanda pe numele a doi lucratori ai unei firme de salubrizare din P.T.F. Albita care au introdus ilegal in Romania 295 pachete de tigari, ascunse in tomberoanele de gunoi. Actiunea a fost demarata in urma sesizarii din oficiu a politistilor de frontiera vasluieni, care au verificat informatiile postate pe blogul personal de un cetatean roman ce intentiona sa intre in Romania prin P.T.F. Albita si care a observat activitatea ilegala a celor doi angajati.
In data de 11 iunie a.c., in urma postarii unui material pe blogul personal al unui participant la trafic prin P.T.F. Albita, potrivit caruia lucratori ai unei firme de salubrizare care isi desfasoara activitatea in P.T.F. Albita desfasoara activitati de contrabanda in perimetrul punctului, conducerea P.T.F. Albita s-a autosesizat, iar politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Husi si S.T.P.F. Vaslui au desfasurat activitati specifice pentru verificarea informatiilor publicate.
In urma verificarilor efectuate, cei doi cetateni au fost identificati in persoana lui Ion I., in varsta de 41 ani si Constantin C., in varsta de 60 ani, ambii domiciliati in judetul Vaslui.
Politistii de frontiera vasluieni au intocmit celor doua persoane actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de contrabanda, care au fost inaintate Parchetului de pe langa Judecatoria Husi. In cauza a fost dispusa inceperea urmaririi penale, totodata fiind solicitata efectuarea unei perchezitii la domiciliile celor doua persoane.
Pentru punerea in executare a mandatelor de perchezitie s-a procedat la constituirea a doua echipaje formate din politisti de frontiera din cadrul S.P.F. Husi si S.T.P.F. Vaslui.
In urma perchezitiilor efectuate, la domiciliul lui Constantin C., din localitatea Rasesti, au fost gasite 295 pachete de tigari de diferite marci, cu timbru Duty Free, in valoare totala de 3.000 lei.
Din cercetarile efectuate s-a stablit ca, in data de 7 iunie a.c., in jurul orei 08.00, in timp ce se aflau in indeplinirea atributiilor de serviciu, cei doi lucratori au gasit pe spatiul verde din apropierea heliportului, situat langa sensul de intrare in tara persoane fizice din P.T.F. Albita, ascunse si abandonate in arbusti ornamentali, 4 cutii de carton in care se aflau tigari de contrabanda.
Cei doi au transportat tigarile, dupa linia de control, ascunse in tomberonul de gunoi, pana la un spatiu de depozitare a materialelor de intretinere situat langa toaleta de pe sensul de iesire din tara, ulterior transportand tigarile la domiciliile lor.
Tigarile au fost confiscate si introduse in camera de corpuri delicte a S.T.P.F. Vaslui, iar cercetarile sunt continuate pentru stabilirea intregii activitati infractionale.
Conducerea Politiei de Frontiera Romane multumeste participantilor la trafic care sprijina politistii de frontiera in activitatile desfasurate pentru combaterea faptelor ilegale si solicita transmiterea de alte asemenea semnalari, in cazul in care acestea sunt sesizate.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana