9 octombrie 2012

Sirian ascuns in compartimentul pentru alimente al unui camion


Politistii de frontiera giurgiuveni au depistat un cetatean sirian care a incercat sa treaca ilegal frontiera ascuns in compartimentul pentru alimente al unui camion.
In ziua de 08.10.2012, ora 20.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra in tara un cetatean turc, sofer al unui autocamion, care transporta, conform documentelor de insotire a marfii, alune din Turcia pentru o societate comerciala din Austria.
Procedand la verificarea autocamionului, politistii de frontiera au descoperit, ascunsa in cabina, in locasul destinat pentru alimente, o persoana de sex masculin.
Cu ocazia cercetarilor, s-a stabilit ca persoana in cauza este cetateanul sirian Musa M., in varsta de 26 ani, care a declarat ca a fost ascuns de catre sofer in cabin a , intr-o parcare din Istanbul , cu intentia de a-l transporta intr-o tara din vestul Europei.
Politistii de frontiera au procedat la intreruperea calatoriei persoanelor in cauza si conform protocolului romano-bulgar au fost predate autoritatilor de frontiera bulgare in vederea continuarii cercetarilor si luarii masurilor legale ce se impun.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana