15 aprilie 2013

Galati: Un politist de frontiera a refuzat 200 de lei mita


Sambata, 13 aprilie a.c., ofiterii Directiei Generale Anticoruptie - Serviciul Judetean Anticoruptie Galati, sub coordonarea procurorului sef sectie urmarire penala din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati, au identificat un cetatean din Iasi, care a oferit suma de 200 de lei unui politist de frontiera pentru ca acesta din urma sa nu ia masurile legale care se impun impotriva sa.
La data de 13.04.2013, in jurul orei 17.30, ofiterii D.G.A. - S.J.A. Galati au fost sesizati de catre agentul de politie de frontiera D.I. din cadrul I.T.P.F. Iasi - Sectorul Politiei de Frontiera Oancea cu privire la faptul ca, in aceeasi zi, in jurul orei 17.00, numitul P.F. din municipiul Iasi i-a oferit drept mita suma de 200 de lei pentru a nu-i retine certificatul de inmatriculare al autoturismului cu care se deplasa.
In fapt, politistul de frontiera a oprit pentru control au autoturism care se deplasa pe DN 26, si cu ocazia verificarii documentelor autoturismului a constatat faptul ca inspectia tehnica este expirata. Cu aceasta ocazie, numitul P.F. a oferit politistului de frontiera, cu titlu de mita, suma de 200 de lei, suma pe care a pus-o pe bancheta din dreapta fata a autoturismului de serviciu, pentru a nu lua masurile legale ce se impun fata de el si pentru a-i permite continuarea deplasarii. Politistul de frontiera in cauza l-a informat pe adjunctul S.P.F. Oancea, care a sesizat lucratorii D.G.A.
Astfel, in baza sesizarii politistului de frontiera, lucratorii D.G.A. - S.J.A. Galati, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Galati, au procedat la efectuarea de acte de cercetare penala in cauza.
In prezent P.F. este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de dare de mita, prev. si ped. de art. 255 al. 1 Cod penal cu referire la art. 6 si art. 7 al. 2 din Legea 78/2000, in stare de libertate.
Precizam faptul ca acesta este al treile refuz de mita din partea unor politisti de frontiera din judetul Galati, in decurs de 4 zile.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana