10 aprilie 2013

Grup infractional specializat in activitati ilicite destructurat la Galati


Politistii de frontiera din cadrul S.T.P.F. Galati, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galati, cu sprijinul S.R.I. Galati si Inspectoratutui de Jandarmi Judetean Galati, au destructurat un grup infractional care desfasura activitati ilicite in sfera infractionalitatii de criminalitate organizata economico-financiara cu produse accizabile, care actiona pe raza judetelor Galati si Tulcea.
Din gruparea infractionala au fost identificate pana in prezent 18 persoane - cetateni romani sau cu dubla cetatenie, 4 dintre acestea fiind retinute pentru 24 de ore, urmand a fi prezentate astazi in fata instantei cu propunere de arestare preventiva.
Prejudiciul creat statului roman de gruparea infractionala depaseste suma de 400.000 lei, in urma perchezitiilor efectuate la membrii gruparii fiind ridicate in vederea confiscarii aproximativ 3.300 pachete de tigari, 4 autovehicule si un pistol cu aer comprimat.
Din actele efectuate in cauza, in perioada mai 2012 - aprilie 2013, politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Galati, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galati si in cooperare cu S.R.I. Galati, s-au sesizat in legatura cu activitatile infractionale desfasurate de mai multe persoane, in cauza stabilindu-se existenta si functionarea unui grup infractional constituit din persoane implicate, in diferite forme de participatie, in colectarea si revanzarea tigaretelor de contrabanda.
In urma documentarii activitatii infractionale a membrilor gruparii s-a stabilit ca acestia a duceau in mod ilegal din R. Moldova in Romania, prin P.T.F. Galati-Rutier si P.T.F. Oancea, diferite cantitati de tigari de provenienta R. Moldova si Duty Free, disimulate in locasuri special amenajate a mijloacelor auto ce tranzitau P.T.F.-urile, ulterior fiind descarcate si comercializate pe raza judetelor Galati si Tulcea.
In perioada mai 2012 - aprilie 2013, a fost documentata introducerea in mod ilegal din R. Moldova in Romania, a cantitatii de 40.000 pachete tigarete diferite marci.
In data de 09 aprilie a.c., politistii de frontiera din cadrul structurilor politiei de frontiera galatene, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galati si cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Galati, au efectuat un numar de 12 perchezitii domiciliare in mai multe locatii de pe raza judetelor Galati si Tulcea. In urma acestor activitati au fost puse in executare un numar de 18 mandate de aducere pentru 18 persoane, barbati si femei, cu varste cuprinse intre 25 si 63 de ani, care au fost conduse la sediul S.T.P.F. Galati / D.I.I.C.O.T. - S.T. Galati.
In urma perchezitiilor efectuate au fost descoperite si ridicate in vederea continuarii cercetarilor urmatoarele bunuri:
  • 3.259 pachete tigari de diferite marci, in valoare de 13.619 lei;
  • un microbuz marca Mercedes Vito, in valoare de 41.790 lei;
  • un microbuz marca Mercedes Vito, in valoare de 29.253 lei;
  • un autoturism marca Mitsubishi Pajero, in valoare 12.537 lei;
  • un autoturism marca Cielo, in valoare 6.268 lei;
  • 1 pistol cu aer comprimat marca Ingram M11, cal. 6 mm, cu incarcator aferent
si a fost indisponibilizata si urmeaza a fi depusa in baza delegarilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galati, la o unitate CEC, suma de 20.000 de lei.
Persoanele in cauza sunt cercetate pentru savarsirea infractiunilor de initiere, constituire si aderare la un grup infractional organizat si contrabanda.
In urma audierilor, 4 persoane au primit ordonante de retinere pentru 24 de ore, urmand ca in data de 10.04.2013, sa fie prezentate in instanta cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 29 de zile.
Totodata, a fost stabilit de catre Directia Regionala de Accize si Operatiuni Vamale Galati prejudiciul estimativ creat statului roman de gruparea infractionala, in valoare totala de 410.000 lei.
Cercetarile continua in vederea stabilirii intregii arii infractionale urmand ca la finalizare sa fie luate masurile legale in consecinta.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana