16 aprilie 2013

Trei bucuresteni depistati la Vicovu de Jos, in timp ce transportau peste 15.000 pachete tigari de contrabanda


 Politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Radauti - I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au intocmit dosare penale pe numele a trei bucuresteni care transportau cu o autoutilitara 15.500 pachete cu tigari cu timbru ucrainean, in valoare de peste 124.000 lei, provenite din contrabanda. Intreaga cantitate de tigari si autoutilitara au fost ridicate in vederea confiscarii.

Azi dimineata, in jurul orei 07.00, politistii de frontiera din cadrul Sectorului PF Radauti, in cadrul unei actiuni specifice, au oprit pentru control, pe raza localitatii Vicovu de Jos, jud. Suceava, o autoutilitara marca Peugeot Boxer, inmatriculata in Bucuresti. La volanul microbuzului se afla Marius H., de 30 ani din municipiul Bucuresti, iar in calitate de pasager Cosmin C, de 30 ani, tot din municipiul Bucuresti. Totodata, s-a stabilit ca autoutilitara apartine unei societati comerciale, iar utilizator pe baza de procura este un alt barbat din Bucuresti, Ionut C, in varsta de 32 ani.
Existand suspiciuni ca cei in cauza transporta tigari de provenienta ucraineana, s-a luat masura conducerii persoanelor si a autoturismului la sediul politiei de frontiera din Vicovu de Sus, in vederea efectuarii verificarilor specifice.
In urma unui control amanuntit, politistii de frontiera au descoperit, in microbuz, 31 de colete ce contineau 15.500 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 124.000 lei.
Cei in cauza au declarat politistilor de frontiera ca au gasit tigarile abandonate, pe un drum laturalnic.
Drept urmare, Cosmin C. si Marius H. sunt cercetati de catre politistii de frontiera pentru savarsirea infractiunii de contrabanda in forma agravanta, iar Ionut C., pentru complicitate la contrabanda.
Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar autoutilitara in valoare de 13.200 lei a fost indisponibilizata la sediul politiei de frontiera Vicovu de Sus, pana la finalizarea cercetarilor.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana