1 iulie 2013

Comunicat

Ca urmare a faptului ca, incepand cu data de 01.07.2013, pe teritoriul Ungariei s-a modificat legislatia privind achitarea taxei de drum pentru autovehiculele a caror greutate totala maxima admisa depaseste 3,5 tone, s-a constatat ca in punctele de trecere ale frontierei de la granita cu Ungaria, pe sensul de intrare in tara vecina, s-au marit timpii de asteptare pentru aceasta categorie de autovehicule.

Politistii de frontiera au contactat autoritatile de frontiera maghiare pentru a lua masurile necesare care sa conduca la reducerea timpilor de asteptare pentru autocamioane si asigurarea unui control fluent si civilizat.
De asemenea, politistii de frontiera asigura in permanenta sprijin participantilor la traficul transfrontalier, respectiv s-au intensificat relatiile cu autoritatile publice locale in vederea mentinerii ordinii si linistii publice in zona de competenta.
Reamintim ca, in data de 29.06.2013 am informat opinia publica despre faptul ca autoritatile maghiare ne-au comunicat ca incepand cu data de 01.07.2013, vehiculele a caror greutate totala maxima admisa depaseste 3,5 tone, au dreptul sa circule pe drumurile din Ungaria numai dupa achitarea taxei de drum.
Taxa de drum poate fi achitata, pe teritoriul Ungariei, la fiecare statie PECO, la birourile unde si anterior se putea achizitiona taxa de drum, precum si in punctele de trecere ale frontierei, la intrare in tara vecina, in terminalul automarfarelor: Artand - Bors, Nagylac - Nadlac, Gyula - Varsand, Csengersima - Petea.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana