1 iulie 2013

Un politist de frontiera a denuntat imediat incercarea unor contrabandisti de a-l mitui

In noaptea de 27 / 28.06.2013, lucratorii Directiei Generale Anticoruptie (D.G.A.) - Serviciul Judetean Anticoruptie (S.J.A.) Iasi, impreuna cu lucratori din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi - Biroul de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informatii si Protectie Interna (D.I.P.I.), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi, au surprins in flagrant patru persoane in timp ce introduceau pe teritoriul Romaniei, peste raul Prut, cantitatea de 3.750 pachete de tigari. Anterior acestui eveniment, una dintre persoane i-a promis unui agent de politie, in schimbul facilitarii introducerii in tara de tigari de contrabanda, suma de 4.000 lei pentru fiecare transport realizat pana pe teritoriul Romaniei.

In fapt, la data de 11.04.2013 a fost inregistrat denuntul unui agent de politie din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi, din care rezulta faptul ca B.G. i-a promis denuntatorului, in schimbul facilitarii introducerii in tara a unor cantitati de tigari de provenienta ilegala din Republica Moldova, cate 4.000 lei pentru fiecare transport de tigari realizat peste raul Prut, prin zona de competenta a denuntatorului.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi si in baza ordonantelor de delegare dispuse, lucratorii Directiei Generale Anticoruptie - Serviciul Judetean Anticoruptie Iasi, impreuna cu lucratori din cadrul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Iasi - Biroul de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere, cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I., in perioada 12 aprilie - 28 iunie 2013, au efectuat un complex de activitati informativ-operative si de cercetare penala pentru probarea intregii activitati infractionale si identificarea tuturor persoanelor implicate in cauza.
In noaptea de 27 / 28 iunie a.c., echipa operativa constituita din lucratori ai structurilor mentionate mai sus au surprins in flagrant patru persoane in timp ce introduceau pe teritoriul Romaniei, peste raul Prut, cantitatea de 3.750 pachete tigari cu timbru de acciza Republica Moldova.
Persoanele in cauza au fost conduse la sediul Parchetului de pe langa Tribunalul Iasi pentru cercetari, iar cantitatea de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, prejudiciul creat bugetului de stat prin infractiunea de contrabanda, calculat de catre autoritatile vamale, fiind de 38.500 lei.
In cursul zilei de 28.06.2013, intrucat in cauza s-au conturat elementele constitutive ale savarsirii infractiunii de asociere in vederea savarsirii infractiunii de contrabanda, dosarul a fost declinat catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (D.I.I.C.O.T.) - Serviciul Teritorial Iasi, unitatea competenta cu efectuarea urmaririi penale in cauza.
Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. - S.T. Iasi a dispus punerea in miscare a actiunii penale in cauza pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita, contrabanda si asociere in vederea savarsirii infractiunii de contrabanda, fapte prev. si ped. de art. 255 din Codul penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, art. 270 si art. 274 din Legea nr. 86/2006 si art. 8 din Legea nr. 39/2003. Totodata a luat masura retinerii pentru 24 de ore fata de toti cei patru inculpati.
In ziua de 29.06.2013, Tribunalul Iasi a dispus masura arestarii preventive pe o perioada de 29 de zile a inculpatilor B.G. si C.R., iar fata de inculpatii M.P. si H.C.C s-a dispus masura obligarii de a nu parasi localitatea de domiciliu, fara incuviintarea instantei, pe o durata de 30 de zile.
 

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana