25 octombrie 2013

Migranti sirieni si calauzele lor, doi romani si un bulgar, depistati de politistii de frontiera aradeni


Politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Nadlac au depistat trei cetateni sirieni care au incercat sa treaca ilegal frontiera, folosindu-se de documente bulgaresti false.
Cei trei migranti au fost sprijiniti de doi cetateni romani si un cetatean bulgar, carora politistii de frontiera le-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru racolare, indrumare, calauzire si organizare la trecere ilegala a frontierei de stat.


In data de 25.10.2013, in jurul orelor 00.35, la Punctul de Frontiera Nadlac, jud. Arad, s-au prezentat la controlul de frontiera, calatorind ca pasageri intr-un autoturism marca Fiat, condus de cetateanul roman Ioan Romeo S., in varsta de 42 ani, din jud. Arad, trei persoane (un adult si doi minori) care s-au legitimat cu carti de identitate si pasaport bulgaresti.
Cu ocazia controlului, politistii de frontiera au constatat ca documentele prezentate sunt false, motiv pentru care persoanele in cauza au fost conduse la sediul P.F. pentru cercetari.
Din cercetari a rezultat ca cele trei persoane sunt cetateni sirieni si au varstele de 35, 16 respectiv 7 ani.
Acestia au declarat ca doreau sa ajunga in Germania si ca au fost adusi pana in apropierea punctului de trecere a frontierei de catre alte doua persoane, de unde s-au urcat in masina numitului Ioan Romeo S. pentru a trece in Ungaria.
Politistii de frontiera au extins cercetarile si in scurt timp au depistat, intr-o statie de carburant din apropierea punctului de trecere a frontierei, doi barbati, un cetatean roman din jud. Constanta si un cetatean bulgar.
In urma verificarilor s-a stabilit faptul ca cei doi i-au condus pe cei trei cetateni sirieni pana in zona punctului de frontiera, de unde au fost preluati de Ioan Romeo S.
Politistii de frontiera au luat masura intreruperii calatoriei celor trei cetateni sirieni si cercetarea acestora sub aspectul savarsirii infractiunii de fals privind identitatea, uz de fals si tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat, iar celor doi cetateni romani si cetateanului bulgar li s-au intocmit actele premergatoare inceperii urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de racolare, indrumare, calauzire si organizare la trecere ilegala a frontierei de stat.
La finalizarea cercetarilor urmeaza sa fie dispuse masurile legale care se impun.


Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana