17 octombrie 2013

Transport de tigari de contrabanda interceptat de politistii de frontiera

Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Dorohoi au depistat un cetatean roman care conducea un autoturism Dacia in care se aflau 5.000 pachete de tigari de contrabanda, cu timbru de acciza R. Ucraina.

In data de 16 octombrie a.c., politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Dorohoi au organizat o actiune pe linia prevenirii si combaterii contrabandei cu tigari. In jurul orelor 10.50, pe comunicatia Varfu Campului-Dorohoi, lucratorii nostri au oprit un autoturism marca Dacia, condus de Ionel A., in varsta de 46 de ani.
La controlul efectuat asupra autoturismului, a fost descoperita in portbagaj si pe bancheta din spate, cantitatea de 5.000 pachete de tigari, marca Monte Carlo, cu timbru de acciza R. Ucraina.
Barbatul a declarat ca a achizitionat tigaretele de la o persoana, cu cetatenie ucraineana, din localitatea Talpa cu scopul de a le comercializa in orasul Dorohoi.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele barbatului lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de colectarea, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia, Ionel A. fiind fost retinut pentru 24 de ore.
Intreaga cantitate de tigari in valoare de 45.208 lei a fost ridicata in vederea continuarii cercetarilor, iar autoturismul in valoare de 8952 lei a fost indisponibilizat.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana