29 mai 2014

Focuri de arma pentru retinerea unor contrabandisti de tigari


   Politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Radauti au descoperit si confiscat peste 4.900 pachete cu tigari in valoare de 49.900 lei.
Pentru retinerea persoanelor implicate, care nu s-au supus somatiilor legale, politistii de frontiera au tras doua focuri de arma in plan vertical.

Azi noapte, in jurul orei 02.00, politistii de frontiera din cadrul S.P.F. Radauti, jud. Suceava, au observat in apropierea frontierei de stat (pe raza localitatii Climauti) trei persoane care transportau mai multe colete voluminoase, de la linia de frontiera spre interiorul tarii.
Politistii de frontiera au procedat la interceptarea si somarea prin voce a celor in cauza si deoarece acestia nu s-au supus, au folosit armamentul din dotare, fiind trase doua focuri de avertisment in plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
Nici de aceasta data, persoanele somate nu s-au oprit, abandonand coletele si fugind spre teritoriul statului vecin. Echipajul politistilor de frontiera a reusit retinerea unui barbat, cetatean ucrainean, in varsta de 25 ani.
S-a trecut la monitorizarea zonei, totodata fiind anuntate si autoritatile de frontiera din Ucraina despre eveniment.
La fata locului au fost descoperite noua colete care au fost transportate impreuna cu persoana in cauza la sediul sectorului in vederea continuarii cercetarilor.
In urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.990 pachete cu tigari de provenienta ucraineana, in valoare de 49.900 lei.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si trecere ilegala a frontierei de stat, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.
Cercetarile sunt continuate in vederea identificarii tuturor persoanelor implicate si a documentarii intregii activitati infractionale.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana