26 martie 2015

45 de perchezitii domiciliare pe raza judetului Galati pentru destructurarea unei retele de contrabanda cu tigari


Politisti de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Galati, sub coordonarea procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Galati au efectuat, la data de 26.03.2015, un numar de 45 perchezitii domiciliare in cadrul unei actiuni ce vizeaza destructurarea unui grup infractional specializat in contrabanda cu tigari.
In cauza, exista suspiciunea rezonabila ca incepand din luna mai 2014, pe raza judetului Galati a actionat un grup infractional organizat specializat in introducerea in Romania din Republica Moldova a unor importante cantitati de tigari. Aceste produse accizabile erau depozitate la diferite locatii de pe raza municipiului Galati, de unde apoi erau comercializate prin intermediul unei adevarate retele de desfacere.
In cursul cercetarilor s-a stabilit ca membrii grupului infractional au introdus in Romania, depozitat si comercializat peste 300.000 de pachete de tigari, de diferite marci.
Cu ocazia perchezitiilor domiciliare au fost gasite si ridicate peste 4.000 de pachete de tigari, telefoane mobile precum si importante sume de bani.
La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galati, precum si la sediul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Galati, vor fi aduse, in vederea audierii, un numar de 65 de persoane.
Sprijinul de specialitate a fost asigurat de catre Departamentul de Informatii si Protectie Interna.
Facem precizarea ca pe intreg parcursul procesului penal, suspectii si inculpatii beneficiaza de drepturile si garantiile procesuale prevazute de Codul de procedura penala, precum si de prezumtia de nevinovatie.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana