27 mai 2015

Urmariri in trafic, 9.500 pachete tigari confiscate si 6 masini indisponibilizate

In ultimele 24 de ore, politistii de frontiera din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmatiei au confiscat aproximativ 9.500 pachete de tigari, in valoare de 65.300 lei, marfa ce urma sa fie comercializata pe piata neagra de desfacere din zona. Trei cetateni romani, doi satmareni si un maramuresean, sunt cercetati pentru contrabanda, iar sase autoturisme folosite la transportul tigarilor au fost indisponibilizate.

Ieri, 26 mai 2015, la nivelul Sectorului Politiei de Frontiera Sighetu Marmatiei s-a declansat o actiune pe linia combaterii contrabandei cu tigari, de provenienta ucraineana, in zona de responsabilitate.

Pe timpul actiunii a fost identificat in trafic, pe raza localitatii Sighetu Marmatiei, un autoturism despre care se detineau date ca transporta tigari de provenienta ucraineana.

Drept urmare, lucratorii nostri au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea la control a autovehiculului. In momentul in care politistul de frontiera s-a apropiat de masina, in vederea identificarii soferului, acesta a demarat, acrosand autospeciala Politiei de Frontiera.

Un alt echipaj a fost anuntat care a inceput urmarirea masinii in cauza, iar dupa aproximativ 1 km, lucratorii nostri au depistat autoturismul abandonat intr-o parcare, cu cheile in contact, iar in portbagajul acestuia au descoperit un sac si doua sacose pline cu tigari.

Pe timpul cercetarilor, s-a stabilit ca in activitatea infractionala este implicat cetateanul roman Stefan U. de 26 de ani, domiciliat pe raza jud. Maramures.

In urma inventarierii tigarilor, s-a stabilit ca este vorba de 490 pachete tigari, marca Kent, de provenienta ucraineana, in valoare de 4.400 lei.

In cauza se fac cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda si distrugere, tigarile au fost ridicate in vederea confiscarii, autoturismul folosit la transportul tigarilor a fost indisponibilizat la sediul sectorului, iar in continuare se desfasoara activitati in vederea identificarii si retinerii tuturor persoanelor implicate si tragerea la raspundere a celor vinovati.

Ieri, 26.05.2015, politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Satu Mare au fost identificat si oprit in trafic pentru control, pe raza localitatii Draguseni, jud. Satu Mare, doua autoturisme marca Volkswagen Golf, inmatriculate in acelasi judet.

In primul autoturism condus de catre Vasile P. de 38 de ani, domiciliat pe raza jud. Satu Mare, politistii de frontiera au observat mai multe pachete cu tigari ascunse in bancheta din spate, fapt pentru care s-a luat masura conducerii soferului impreuna cu masina la sediul Politiei de Frontiera, in vederea continuarii cercetarilor.

Tot in bancheta din spate si-a ascuns tigarile si satmareanul Florin C. de 27 de ani, soferul celui de-al doilea autoturism.

In urma inventarierii tigarilor descoperite in ambele masini, a rezultat cantitatea de 598 pachete tigari, de diferite marci, de provenienta ucraineana, in valoare de aproximativ 2.700 lei.

Drept urmare, cei doi satmareni sunt cercetati pentru savarsirea infractiunii de contrabanda, intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, iar cele doua autoturisme folosite la transportul tigarilor, au fost indisponibilizate la sediul Politiei de Frontiera, pana la finalizarea cercetarilor.

Tot, ieri, politistii de frontiera si lucratorii vamali  din cadrul P.T.F. Siret, jud. Suceava, au descoperit in patru autoturisme, peste 2000 pachete de tigari ce erau ascunse in portiere, sub banchete, precum si in locuri special amenajate, in podeaua si aripile masinilor.

Patru persoane, trei cetateni romani si un ucrainean, cu varste cuprinse intre 29 si 57 de ani, au fost sanctionati contraventional cu amenzi in valoare de 31.000 lei, iar tigarile in valoare de peste 2.500 lei au fost ridicate in vederea confiscarii.

Totodata, doua dintre autoturisme, un; Ford Focus si un Vaz, ;in valoare de 13.000 lei, care aveau confectionate locuri special amenajate pentru transportul tigarilor, au fost ridicate in vederea confiscarii, pana la finalizarea cercetarilor.

Si politistii de frontiera din cadrul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Maramures au descoperit, in apropierea frontierei de stat, in zona de responsabilitate, un autoturism abandonat in care au observat mai multe colete cu tigari.

S-a luat masura conducerii autoturismului la sediul Politiei de Frontiera, unde in urma inventarierii coletelor, s-a constatat ca este vorba de 6.330 pachete tigari, in valoare de 55.700 lei.

Intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii, autoturismul a fost indisponibilizat, iar in continuare se fac cercetari in vederea documentarii intregii activitati infractionale.

Arhivă blog

Youtube - Politia de Frontiera Romana